Notă: Interviul urmează să apară în revista "Origini" condusă de Gabriel Stănescu.

Paul Vevera: Citim pe coperta cărţii, "Lumea văzută din Silicon Valley". Şi totuşi, profunzimea ideilor expuse, generalitatea principiilor detaşează orice afiliere cu localul, sau chiar cu particularizarea societăţii americane. Este necesar sa trăieşti aici pentru a putea întelege pe deplin ideile cărţii? Cum s-a primit cartea în randul cititorilor din ţară?

Ovidiu Hurduzeu: "Sclavii fericiţi" nu este o carte despre societatea americană. Problematica ei vizează societatea globală în curs de constituire. Silicon Valley are prea puţin în comun cu America tradiţională, îţi oferă însă o privire panoramică asupra ceea ce se întâmplă în lumea de astăzi.

În general, în România cartea a stârnit un interes deosebit prin faptul că prezintă un punct de vedere considerat de unii "controversat". Mulţi intelectuali români idealizează procesul de globalizare. Iată de ce demistificarea lui, venită de la o persoană care trăieşte globalizarea "pe viu", nu putea decât să stârnească nedumeriri. Pe măsură ce România se va globaliza – şi o face deja într-un ritm galopant – "Sclavii fericiţi" vor înceta să fie o carte "controversată". Vor dispărea probabil dificultăţile de receptare pe care le întâmpină astăzi acei cititori pentru care globalizarea este încă un domeniu teoretic, nicidecum o practică de zi cu zi.

PV: Revenind la societatea americană în particular, cât de micro-controlată este evoluţia societăţii, şi în ce măsură globalizarea şi societatea de consum dictează linia generală a evoluţiei americane?

O.H. Orice civilizaţie tehnologică – şi America este una dintre ele – este microcontrolată, indiferent de natura politică şi socială. Din momentul în care tehnologia devine însăşi matricea vieţii, ea ordonează spaţiul public şi privat până în cele mai mici amănunte. O societate care nu poate să facă nici un pas în afara tehnologiei este supusă unui adevărat totalitarism tehnologic. Este o idee pe care încerc să o acreditez în "Sclavii fericiţi" şi într-o altă carte care va apărea în curând, "Unabomber, profetul ucigaş".

Consumismul este generat de dezvoltarea exponenţială a tehnologiilor moderne. Practic, tehnologia produce cadrul în care se desfăşoară acitivităţile economice pe plan mondial. Nu ar exista societate de consum fără tehnologiile industriale de astăzi. Revoluţia informaţională este locomotiva globalizării.

P.V. Pe aceeaşi linie, cum se justifică problemele educaţiei şi criminalităţii, lăsate pe plan secundar de cele două mari partide politice din SUA ? Este oare necesar ca un posibil preşedinte sa fie obligat să raspundă unde se situează în problema avorturilor, dar să nu i se ceară o direcţie clară de îmbunatăţire a educaţiei (şcoli elementare şi licee)?

O.H. Într-o societate tehnologică precum cea americană, sfera politică îndeplineşte din ce în ce mai mult un rol ornamental. Prea puţin pot să influenţeze politicienii structurile educaţionale. În primul rând, criza învăţământului american şi criminalitatea sunt consecinţe directe ale transformărilor traumatice prin care a trecut familia americană în ultimii patruzeci de ani datorită mutaţiilor economice. În al doilea rând, deriva existenţială a multor tineri este un simptom al refuzului lor de a se integra într-o societate tehnologică. Un tânăr, dacă vrea să conteze ca persoană în societatea de astăzi, trebuie să devină o "resursă umană" supusă necondiţionat legilor comerciale şi tehnice. Interiorizându-le, se identifică cu rolurile sale economice, devine altcineva decât el însuşi. Unii tineri, refuzând să devină însă "resurse umane", îşi caută refugiul şi o identitate în afara sistemului. De aici fascinaţia exercitată asupra lor de de gang-uri, secte religioase fundamentaliste, comportamente asociale.

P.V. În ce măsură mai putem visa la o societate perfectă, în condiţiile globalizării şi consumismului ? Ce elemente ar trebui combinate pentru o reţetă perfectă?

O.H. Nu există o unică reţetă "globală", doar soluţii locale, imperfecte. Fiecare societate ar trebui lăsată să-şi rezolve problemele urmând propria sa strategie de dezvoltare. Tehnoglobalismul vrea însă o soluţie unică pe care, cu mici variaţii, s-o poată impune tuturor. Este o utopie. De pe urma globalizării vor profita doar acele societăţi care vor şti să se ferească din calea buldozerului uniformizării mondialiste, societăţile ce se vor "globaliza" cu multă precauţie, selectând din bazarul mondialist doar elementele ce pot fi integrate organic în structurile locale.

P.V Cum apreciati modelele de societate chineză si indiană ?

O.H. În timp, globalizarea pe baze tehnologice şi consumiste a Chinei şi Indiei se va dovedi un dezastru pentru omenire întrucât precipită instaurarea unui sistem tehnologic mondial. Un astfel de sistem ar fi, prin natura sa, deosebit de complex iar complexitatea, la nivel economic şi social-politic, implică costuri uriaşe. Un sistem tehnologic mondial ar fi nevoit să aloce resurse fabuloase pentru integrarea şi administrarea tuturor subansamblelor, ceea ce ar diminua drastic capacitatea sa de a îmbunătăţi viaţa cetăţeanului de rând. În prima fază, integrarea şi creşterea complexităţii unei societăţi tehnologice aduce avantaje. De pildă, apartenenţa României în Uniunea Europeeană (o societate tehnologică complexă) este benefică în actuala etapă deoarece asigură stabilitatea economică a ţării şi le oferă cetăţenilor securitate materială şi psihologică . Uniunea Europeeană, la rândul ei, beneficiază de pe urma încorporării unui nou teritoriu care-i furnizează mână de lucru ieftină, posibilitatea unei expansiuni industriale si o nouă bază de impozitare. Cu timpul, costurile legate de integrarea ţărilor membre şi a menţinerii uriaşei eurobirocraţii vor fi mult mai mari decât beneficiile obţinute de apartenenţa la Uniune. Deja cetăţenii unor ţări ca Germania nu mai văd nici un avantaj de pe urma "integrării".

P.V. Au trecut mai bine de doi ani de la apariţia cărţii. Judecând după recenta modă românească de a copia America, începând cu infuzia de cuvinte americane în limbajul curent şi nu în ultimul timp cu calitatea educaţiei din şcoli, cât mai putem spera în modelul românesc ca soluţie împotriva globalismului?

O.H. Din păcate, România nu are un model propriu de dezvoltare. Este o corabie fără cârmaci, lăsată în voia valurilor mondialiste şi-n bătaia vânturilor iscate de oligarhii autohtoni. Suntem o societate ortodox personalistă care nu se poate dezvolta pe linia raţionalismului instrumental şi al individualismului din Occident, nici pe linia colectivismului sau grupismului secular. La noi contează persoana, care trăieşte într-un câmp dinamic de relaţii sociale concrete, "faţă către faţă", şi democratia informală. În România puţini au încredere în parlament şi în asociaţiile "societăţii civile", dar mai toată lumea face democraţie în autobuz, la cârciumă, în parc, pe plajă, la mare. Oamenii se adună într-un spaţiu public în mod spontan, mânaţi doar de dorinţa de a comunica unul cu altul într-un limbaj direct, neinstuţionalizat. Oricare ar fi structurile politice importate din Occident, ele trebuie subordonate modului de existenţă românesc.

P.V Există o soluţie pentru a nu deveni robii tehnologiei? Ce soluţie sugeraţi la criza mondială spre care ne îndreptăm?

O.H. Pentru a nu deveni robul tehnologiei, trebuie să înţelegi care-ţi sunt nevoile adevărate. Omul modern este mânat de pseudonevoi. Putem trăi foarte bine fără gadgeturile pe care ni le oferă tehnologia. Depunem eforturi istovitoare pentru a cumpăra ultimul model de automobil, computerul cel mai performant, casă cât mai mare şi făloasă, fără să ne gândim că le plătim pe toate cu preţul libertăţii şi autonomiei noastre personale. Vrem să trăim cu toţii bine dar definiţia acestui "bine" o formulăm în termenii sistemului tehnologic. Prin noi, sistemul este cel care-şi rezolvă de fapt nevoile. Noi suntem doar nişte instrumente care ne amăgim cu iluzia bunăstării şi a autonomiei.

Pentru a întreprinde schimbări radicale, trebuie eliminat relativismul valorilor şi sfâşiat vălul iluziilor care acoperă falsele noastre nevoi. Primii creştini n-au atacat instituţiile romane, nici nu n-au răsculat împotriva administraţiei imperiale. Pur şi simplu au refuzat să urmeze the Roman way of life. În câteva secole, "eterna Romă" s-a convertit cu trup şi suflet la creştinism şi o nouă civilizaţie începea în istoria omenirii. Un fenomen asemănător ar trebui să se petreacă şi astăzi dacă omenirea vrea să supravieţuiască. Este clar că status quo-ul impus de Revoluţia industrială nu mai poate fi păstrat. A refuza să-ţi trăieşti viaţa după preceptele societăţii tehnoglobaliste este primul pas spre schimbarea radicală a paradigmei culturale. "Centrul de rezistenţă" împotriva vremurilor actuale rămâne persoana individuală.

P.V. Cât de importantă este religia şi institutia bisericii în păstrarea entităţii naţionale, şi a desprinderii din sensul unic în care ne deplasăm cu toţii?

O.H. Biserica ca instituţie divino-umană este singura forţă capabilă astăzi să se opună tehnoglobalismului şi să-i redea individului demnitatea şi libertatea sa. Instituţiile seculare sunt cu toate branşate la reţelele mondializării, iar practicile "religioase" de tip New Age, Gaia rămân dominate de logica instrumentală a tehnologiei: fiind o maşină, omul se poate controla pe sine, îşi "programează" propriile sale obiective. Totul depinde de "tehnica" spirituală folosită, care îl ajută să devină "managerul" propriei vieţi interioare.

Biserica ortodoxă, în calitate de trup a lui Hristos, se plasează în afara sistemului tehnologic în chip de Celălalt absolut care nu poate fi "integrat" şi supus raţionalizării instrumentale. Dacă Biserica este astăzi atacată cu furie demonică, se datorează faptului că sistemul tehnologic este totalitar, vrea să integreze totul, nu suportă nici un fel de exterioritate, nici un fel de existenţă situată într-un alt plan decât cel utilitar economic. Acei creştinii care vorbesc însă cu adevărat din perspectiva Logosului încarnat, au posibilitatea să pună sub semnul întrebării giganticul mecanism de iluzionare al lumii postmoderne. Sunt singurii care ar putea înţelege cum stau lucrurile în realitate şi singurii capabili să depună mărturie.

Tot în Biserică ne punem speranţele privitoare la păstrarea entităţii naţionale. Cu cât globalismul o să încerce să ne "deteritorializeze" mai mult, cu atât Ortodoxia va deveni o ancoră a românului de pretutindeni.